Maiorul Mugurel Uţă, care făcea parte din Statul Major al Forţelor Terestre, după ce fusese la Batalionul 495, şi-a început cariera de paraşutist la vîrsta de 15 ani, la AeroClubul Român, influenţat fiind de pasiunea pentru această activitate a mamei şi a tatălui lui. Aeroclubul Român era singurul din lume, la acea vreme, care primea, fără taxe, tineri între 15-21 de ani la cursul de paraşutism, la zbor cu planorul sau un ultrauşor.
Mugurel Uţă a intrat în lotul naţional de juniori la paraşutism în 1989-1990, după care a devenit campion naţional la aterizare fixă, apoi la paraşutism acrobatic.În 1999, 2000 şi 2001 a obţinut titlul de campion naţional la sărituri acrobatice, iar în 2002 a fost vice-campion. În afară de cariera militară şi cea sportivă, Mugurel Uţă era instructor, în mod benevol, la Aeroclubul Aurel Vlaicu....
Mugurel Uţă era absolvent al Institutului "Nicolae Bălcescu" din Sibiu, promoţia 1995. Avea 2500 de sărituri în portofoliu. Acum îşi îndeplinea pasiunea pentru avioane, fiind pilot la Clubului Sportiv Aeronautic „Acvila Team”, cu 324 de ore de zbor la activ. Era sprijit de tatăl său, Gheorghe Uţă, fost pilot cu 11.000 ore de zbor.
Accidentul de la Clinceni se pare că s-a petrecut în momentul în care simula o pană de motor. Avea 37 de ani.






